]]>

Atlanta, Aeroportul Hartsfield-Jackson

Atlanta, Aeroportul Hartsfield-Jackson

Aeroportul Atlanta Hartsfield-Jackson este un port aerian major ce aparține statului Georgia. Acesta deservește oameni din regiune, oaspeții străini, care vizitează sudul american cât și pasagerii care au ales Atlanta ca un punct de tranzit. Potrivit statisticilor, ocupă prima poziție în lista celor mai aglomerate aeroporturi din lume, pentru numărul de decolări și aterizări, precum și pentru numărul mare de circulație a pasagerilor. În fiecare an, aeroportul deservește mai mult de 90 milioane de pasageri. Hartsfield-Jackson este dislocația companiei aeriene gigante Delta Air Lines, de asemenea punctul de tranzit pentru companiile Air Tran Airways, Atlantic Southeast Airlines și Shuttle America.

Este demn de remarcat faptul că, primii 20 de ani ai existenței sale, a fost numit Kendler Fild, în onoarea fostului primar al Atlantei - Asa Kendler, celebru pentru deschiderea întreprinderii «The Coca – Cola Company» .Primul zbor intern a fost efectuată în 1926, iar primul internațional – în 1956 (Atlanta – Montreal). În timpul celui de al doilea război mondial, aeroportul a stabilit un record mondial, zilnic era tranzitat de 1.700 de zboruri. În 1967, autoritățile locale s-au decis de o expansiune mare al aeroportului și au construit terminale noi. În 1980, un terminal de aer modernizat a fost deschis sub numele de Aeroportul Internațional Hartsfield, exprimându-și astfel aprecierea față de fostul primar, pentru contribuția sa enormă la dezvoltarea transportului aerian. În următorul deceniu, aeroportului i s-a mai adăugat un nume “Jackson”, astfel i-au dat omagiu primului primar negru din Atlanta, deci în 2003, aeroportul a primit numele Hartsfield-Jackson.

Infrastructura dezvoltată face așteptarea zborului mai puțin plictisitoare al pasagerilor. Magazine nenumărate cu branduri celebre de îmbrăcăminte și varietate de bijuterii, echipamente tehnice de ultima generație, saloane de frumusețe, restaurante și cafenele – toate acestea sunt pentru a diversifica timpul și satisface necesitățile pasagerilor. Aeroportul are o gamă necesară de servicii: oficiul poștal, oficii bancare, centru medical, parcare, oficiu de închiriere auto și multe altele. Terminalele aeroportului sunt legate între ele de un sistem unic de transport subteran. Dacă aveți timp, vă recomandăm să vizitați și alte terminale, pentru că în fiecare dintre acestea veți găsi diverse opere de artă.

Aeroportul este la 16 km distanță de centrul orașului Atlanta și are mai multe feluri de transport public, care va transporta pasagerii direct la capitala Georgiei. Stația de autobuz este la ieșirea din sala de sosire, acolo veți găsi birou de informații, angajații căruia vă vor explica cum și cu ce să ajungeți în oraș. Intervalul dintre autobuze este de 20 minute. De la aeroport spre centrul orașului, în fiecare zi, la fiecare 8 minute, de la ora 5 dimineață circulă trenurile de mare viteză. Stația de metrou o veți găsi în clădirea principală a aeroportului, timpul de călătorie va fi de 15 minute. Pasagerii care prefera confortul, pot ajunge la capitală cu taxiul sau cu o limuzină închiriată.
 

Planul aeroportului


Planul aeroportului din Atlanta