]]>

Tallin

Tallin

Tallinn –capitala Republicii Estonia, îmbibată cu o atmosferă medievală, este situată pe Golful Finlandei. Vechile case medievale cu acoperișuri conice, străzi pietruite, pereți cu turnulețe rotunde și bisericile vechi de secole îl face unul din cele mai fermecătoare orașe din Europa. Numele capitalei provine de la doua cuvinte estoniene „Tali” și „Linn”, care se traduc ca „orașul de iarnă”. Numele actual se datorează guvernului sovietic, înainte acesta a fost numit Kolyvan, Lindanise și Revel.

Prima mențiune scrisă despre oraș se găsește în scrierile geografului arab Al-Idrisi, care sunt datate cu începutul secolului al XII-lea. Într-un mileniu de istorie, aici și- au lăsat amprentele danezii, germanii, suedezii și rușii, care și-au stabilit în mod consecutiv dominarea sa. Estonia ca stat independent a fost proclamat în 1918, și în 1940 a devenit parte a Uniunii Sovietice. În timpul al doilea război mondial, capitala a fost grav afectată de raidurile aeriene ale bombardierilor, unde a fost distrus circa 40% din clădirile orașului. Tallinn a devenit primul oraș care s-a opus regimului sovietic. Mitingul ce a intrat în istorie s-a numit „Revoluția Cântată”, ea a început procesul de dezintegrare a URSS. În 1991, Estonia a recâștigat statutul de stat independent.

Astăzi, Tallinn este cel mai mare centru economic, industrial, cultural, politic, științific și turistic al țării, precum și un port maritim important. Traficul aerian cu alte state este oferit de Aeroportul Internațional numit Lennart Meri.

Turiști străini în primul rând încercă să ajungă în centrul istoric al Tallinn-ului - Orașul Vechi, care în 1997 a fost introdus în lista patrimoniul mondial UNESCO. În prezent, s-au păstrat numeroase clădiri ce aparțin secolelor VI-XV, și o parte mare din zidul orașului cu toate turnurile. Cel mai vizitat este turnul cu un nume amuzant – Margareta cea grasă, în interiorul său găzduiește Muzeul Maritim și o cantină pe acoperiș, de asemenea, este vizitat și Kiek in de Kok, în care se află Muzeul Militar. În centrul istoric se găsesc Biserici vechi de secole: Fecioara Maria, Duhul Sfânt, Sfântul Nicolae, Sf. Olaf, Mănăstirea Dominicană și Primăria, vârful căruia este încoronat de figura legendară „gardianul orașului”. Numai de cât trebuie de vizitat unul dintre complexele arhitecturale magnifice ale Estoniei – Toompea Castle. O alta atracție populară este Casa Brotherhood of Blackheads, care reprezintă o clădire neobișnuită în stil renascentist. In zona Kadriorg, turiști curioși pot vizita Kadriog Palace și să se plimbe prin parcul pitoresc, unde pot face poze la monumentul „Sirenei”, precum și să viziteze și casa-muzeu a lui Petru I. În sectorul Rocca al Mare atracțiile cele mai izbitoare sunt Muzeul Etnografic Open- Air și parcul Zoo.

Portalul AVIA.MD oferă servicii de vânzare, aici poți cumpăra bilete de la Chișinău la Tallinn, la prețuri accesibile, pentru persoanele cu diverse venituri. Sistemul convenabil de rezervări online, în câteva minute va afișa toate opțiunile de zbor posibile întreprinse de diverse companii. Aici vă puteți orienta ușor în politica de prețuri a companiilor aeriene și după o alegerea perfectă puteți cumpăra de la distanță sau le achiziționați de la birou.

Serviciul AVIA.MD HOTELS, are o bază impresionantă de cazare, facilitează procesul de a găsi hotelul potrivit pentru sejurul dumneavoastră din capitala estoniană.